Acasă Breaking News Este Joia Mare pentru romano-catolici

Este Joia Mare pentru romano-catolici

DISTRIBUIȚI

Enoriaşii vor fi martori la ritualul spălării picioarelor

Este ziua care îi pregăteşte atât pe duhovnici, cât şi pe enoriaşi să primească bucuria Învierii.

Arhiepiscopul de Bucureşti a ţinut slujba de sfinţire a uleiurilor folosite la împărtăşanie, apoi credincioşii au plecat spre case ca să vopsească ouăle şi să frământe cozonacii.

La catedrala Sfântul Iosif din Capitală, Joia Mare a început cu o procesiune. Sute de preoţi au fost chemaţi să îşi înnoiască, în faţa Domnului, făgăduinţă de îndrumători spirituali.

A urmat slujba sfinţirii uleiurilor. Trei vase mari cu untdelemn au fost aduse în altar. Licoarea din ele a fost sfinţită şi va fi împărţită bisericilor catolice.

Uleiul sfinţit de arhiepiscopul romano-catolic este în fapt un amestec din cel mai curat ulei de măsline, procurat de la sursă, şi un balsam adus de la Vatican. După binecuvântare, urmează a fi folosit în anul care urmează pentru împlinirea sacramentelor: botezul, mirul, ungerea bolnavilor şi hirotonirea noilor preoţi.

În goposodariile din Ardeal e deja forfota mare.

Catolicilor nu le e interzis să mănânce în post lapte sau ouă, în schimb se abţin de la carne până la slujba de Înviere. Nu se ating aşadar nici de ouăle colorate şi unse la final cu slănină.

Joi seara, la Vatican şi peste tot în lumea catolică, enoriaşii se vor întoarce în biserici şi vor fi martori la ritualul spălării picioarelor.  An de an, acest moment reproduce gestul de smerenie al Mântuitorului Iisus, în fata Apostolilor.

Sursa: ProTV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here