Acasă Stiri Interne Avram Iancu s-a retras din ultramaratonul de la Polul Nord

Avram Iancu s-a retras din ultramaratonul de la Polul Nord

DISTRIBUIȚI

O durere puternică apărută la gamba piciorului drept a reprezentat cauza pentru care bibliotecarul Avram Iancu, din Petroşani, a fost nevoit să se retragă vineri din ultramaratonul 6633 Arctic Ultra, potrivit unui anunţ postat sâmbătă, pe pagina sa de socializare, de polisportivul din Valea Jiului.

Iancu a arătat că, din cauza faptului că şchiopăta foarte tare şi avea dureri mari, nu ar fi reuşit să se încadreze în timpul de concurs stabilit de organizatori, motiv pentru care a decis să nu mai continue cursa.

“Şchiopătam vizibil, cu dureri mari. Mă cunosc! Am realizat că rana nu este recuperabilă într-un timp scurt. Am ajuns în starea în care voinţa celor mai dârji oameni de pe planetă, cumulată la un loc, nu m-ar fi putut duce până la linia de sosire, în timpul impus. În această situaţie, am luat cea mai bună decizie: retragerea din cursă. Aşadar, nu competiţia m-a învins, ci am fost trădat de propriul organism; când îmi era lumea mai dragă şi când totul decurgea conform cu planul de acasă. Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere. În viaţă trebuie să acceptăm cu demnitate înfrângerile şi să privim cu optimism spre viitor”, scrie Avram Iancu.

Startul în ultramaratonul 6633 Arctic Ultra a fost dat joi seara în Eagle Plains (Canada), concurenţii trebuind să străbată cei 617 kilometri ai cursei în cel mult opt zile, la temperaturi care pot scădea până la minus 50 de grade Celsius. Finalul cursei este programat la Tuktoyaktuk.

Sursa: AGERPRES

Citește și: https://gazetaromaneasca.ro/2018/03/09/cod-portocaliu-de-inundatii-in-giurgiu-si-teleorman/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here