Acasă Filme Brad Pitt, dublura lui Leonardo DiCaprio, în noul film al lui Tarantino.

Brad Pitt, dublura lui Leonardo DiCaprio, în noul film al lui Tarantino.

DISTRIBUIȚI

Brad Pitt va juca rolul dublurii unui actor, interpretat de Leonardo DiCaprio, într-un film a cărui acţiune are pe fundal crimele săvârşite de secta lui Charles Manson, pe care îl va regiza Quentin Tarantino, informează Reuters.

 

Brad Pitt este dublura lui Leonardo DiCaprio în noul film regizat de Quentin Tarantino. Este prima oară când cei doi joacă împreună într-un film.
Studiourile Sony Pictures au anunţat, miercuri, că filmul se va intitula “Once Upon a Time in Hollywood”. DiCaprio joacă rolul unui fost star al serialelor western, iar Pitt, pe cel al dublurii care efectua cascadoriile acestuia.
Aceasta este pentru prima dată când cele două staruri hollywoodiene joacă împreună într-un film.”Ambii se luptă să supravieţuiască într-un Hollywood care nu îi mai recunoaşte. Dar Rick (DiCaprio) are şi o vecină faimoasă… Sharon Tate”, a anunţat Sony Pictures într-un comunicat.
În film va mai juca Margot Robbie, în rolul actriţei Sharon Tate, care, la momentul în care a fost asasinată de membri ai sectei lui Charles Manson, în 1969, pe când era însărcinată în opt luni şi jumătate, era soţia regizorului Roman Polanski.Acesta este primul film lansat de Tarantino fără ajutorul Weinstein Company, după scandalul sexual în care a fost implicat Harvey Weinstein, cofondatorul companiei de producţie.
Filmul este programat pentru lansare pe 9 august 2019. La 50 de ani după ce membrii sectei acestuia au ucis mai multe persoane, inclusiv pe Sharon Tate.Charles Manson a murit în noiembrie 2017, la vârsta de 83 de ani, în penitenciarul din California unde a fost închis peste 40 de ani. A fost găsit vinovat, în 1971, alături de patru dintre discipolii săi, de uciderea a şapte persoane. Iniţial, Manson a fost condamnat la moarte, însă pedeapsa i-a fost comutată la închisoare pe viaţă.
Brad Pitt este actor şi producător de film. El a primit un Glob de Aur, dar şi trei nominalizări la Oscar, pentru rolurile din filmele “Strania poveste a lui Benjamin Button”, “Armata celor 12 maimuţe” şi “Moneyball”. Actorul american a mai jucat, printre altele, în “Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds” (2009), de Quentin Tarantino, şi a primit, în 2013, primul său premiu Oscar din carieră, în calitate de producător al lungmetrajului “12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave”.

Acesta este primul film în care joacă Leonardo DiCaprio de la “The Revenant”, de Alejandro G. Iñárritu, pentru care a primit un premiu Oscar pentru interpretare în 2016. Leonardo DiCaprio este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood.

Sursa: MEDIAFAX

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here