Acasă SPORT Ionuț Lupescu candidează pentru șefia FRF

Ionuț Lupescu candidează pentru șefia FRF

DISTRIBUIȚI

Ionuţ Lupescu şi-a anunţat azi candidatura la şefia FRF, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Hotelul Marriott din Bucureşti

 

În vârstă de 50 de ani, “Kaiserul” a fost susţinut de peste 30 de foşti şi actuali fotbalişti din generaţii diferite. După ce Florin Răducioiu şi Cristi Chivu au ţinut speech-urile introductive, pe ecran au rulat mesaje video de la Alex Ferguson şi Mircea Lucescu. Acţiunea a durat aproape 60 de minute şi s-a încheiat cu o sesiune de întrebări.

Ionuţ Lupescu a ieşit în faţă: “Nu a fost o decizie uşoară. Discuţiile au început la Cardiff, unde fiecare dintre colegii mei şi-a exprimat părerea cu privire la fotbalul românesc. Am ieşit din zona de confort, ştiu că se pot face mai multe lucruri pentru fotbalul românesc. Am prezentat un program, eu îi spun manifest. Reprezintă ce am simţit eu în ultimele luni.

După ce am discutat cu toată lumea din fotbalul românesc am scris acest manifest. E foarte important ca oamenii din fotbal să revină acolo unde le este locul, fiecare compartiment să fie în slujba fotbalului românesc. Am invitat astăzi oameni cu care am jucat, cu care am lucrat. Nu am avut mereu aceleaşi idei, dar asta nu înseamnă că dumneavoastră şi cu mine nu vrem binele fotbalului. M-a deranjat foarte mult când colegii mei n-au fost respectaţi. Cu bune, cu rele, reprezintă istoria fotbalului românesc.”

Foto mediafax: Alegerile pentru șefia FRF vor fi pe 18 aprilie

Printre oamenii care vor fi alături de fostul mijlocaş din Bundesliga se numără Mircea Sandu, Gică Popescu, Cristi Balaş, Florin Prunea, Florin Răducioiu, Cristi Chivu, Gheorghe Hagi, Adrian Ilie, Marius Lăcătuş, Ioan Andone, Adalbert Kassai, Ştefan Iovan Ciprian Marica, Ionel Ganea, Daniel Pancu, Gino Iorgulescu.

Alegerile pentru preşedinţia FRF sunt programate pe 18 aprilie. Până în acest moment şi-au anunţat candidatura Răzvan Burleanu şi Marcel Puşcaş.

Ionuț Lupescu a anunțat un program pentru FRF

Programul lui Lupescu pentru o posibilitate șefie a FRF-ului:

“O nouă viziune pentru următorii 8 ani. Reorganizarea activităţii FRF pe două paliere distincte: sportiv şi administrativ. Programul are la bază doi piloni: dezvoltarea jocului de fotbal şi construirea unei organizaţii puternice.

O nouă strategie pentru sportul românesc
Sportul românesc are nevoie de un Plan Naţional de Dezvoltare. Îmi propun să conving autorităţile publice să sportul este un domeniu prioritar pentru dezvoltarea statului român.

Comitetul Strategic pentru Fotbal
Pentru a rescrie ADN-ul fotbalului românesc. Un organism va face propuneri Comitetului Executiv pentru dezvoltarea jocului.

Centralizarea corectă a datelor
Câţi membri numeră în prezent familia fotbalului românesc? Este important să centralizăm corect datele privind numărul jocurilor, antrenorilor, arbitrilor şi al fanilor care compun familia fotbalului românesc.

Din nou evenimente sportive internaţionale în ţară
România trebyue să găzduiască în continuare competiţii sportive majore. Îmi propun ca în timpul mandatului să obţinem oranizarea unor competiţii internaţionale majore de juniori, fotbal feminin şi fotbal în sală.

Evaluarea permanentă a aplicării Strategiei
Trebuie să respectăm strategia pe care o vom elabora împreună. În carul acestei strategi, ne vom asuma doar obiectivele măsurabile pentru următorii 8 ani.”

Sursa: prosport

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here