Acasă General Siria: Un copil mort, mai multe cazuri de asfixie în Ghouta

Siria: Un copil mort, mai multe cazuri de asfixie în Ghouta

DISTRIBUIȚI

În Ghouta Orientală s-au înregistrat duminică paisprezece cazuri de asfixie, inclusiv unul care a dus la moartea unui copil, după noi bombardamente ale forțelor guvernamentale siriene, informează AFP.

Potrivit organizației neguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cazurile au fost raportate după lansarea unei rachete dintr-un avion.

Unul din medicii care s-au ocupat de pacienți a declarat AFP că există suspiciunea că ar fi vorba de un atac cu clor. Hainele şi pielea celor cu probleme respiratorii miros a clor, iar asfixia este însoţită de iritaţii ale ochilor şi pielii, a precizat el.

Bombardamentele au lovit din nou Ghouta, ultimul bastion al rebelilor sirieni de lângă Damasc, în ciuda armistițiului de 30 de zile cerut sâmbătă de Consiliul de Securitate al ONU. Din 18 februarie, atacurile în estul Ghouta s-au soldat cu peste 500 de morţi.

În 22 ianuarie OSDO a raportat 21 de cazuri de asfixie în estul Ghouta, iar mai mulţi localnici şi surse medicale au vorbit despre un atac cu clor. Acest gaz, mai greu decât aerul, este toxic şi iritant, dar nu face parte din categoria armelor chimice propriu-zise.

Sursa:AGERPRES

Citește și: https://gazetaromaneasca.ro/2018/02/25/japonia-autorizeaza-un-nou-medicament-impotriva-gripei-care-poate-distruge-virusul-24-de-ore/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here