Acasă Breaking News Întâlnire dintre Dragnea și Klemm privind Parteneriatul Strategic dintre RO și USA

Întâlnire dintre Dragnea și Klemm privind Parteneriatul Strategic dintre RO și USA

DISTRIBUIȚI
S-a ținut o întâlnire între Liviu Dragnea și Hans Klemm despre Parteneriatul Strategic

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi ambasadorul SUA Hans Klemm au discutat, la întrevederea de marţi, despre elaborarea şi implementarea unui plan de acţiuni de lucru pentru a întări şi aprofunda parteneriatul strategic între România şi SUA, informează un comunicat al Cabinetului preşedintelui Camerei Deputaţilor

S-a ținut o întâlnire între Liviu Dragnea și Hans Klemm despre Parteneriatul Strategic

Potrivit sursei citate, “întâlnirea a avut loc pe fondul unei dinamici pozitive a relaţiilor bilaterale, în domeniile politico-militar şi de securitate, România fiind prima ţară membră NATO care a alocat 2% din PIB pentru apărare”.

“Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că Parteneriatul Strategic cu SUA reprezintă pilonul politicii externe şi de securitate a României. Ţara noastră a avut cea mai mare creştere economică din Europa, continuând, în acelaşi timp, să fie un generator de securitate şi stabilitate, în special în regiunea noastră”, precizează comunicatul.

Discuţiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe identificarea oportunităţilor de întărire şi aprofundare a Parteneriatul Strategic între România şi SUA în toate domeniile, partea română subliniind importanţa amplificării şi dezvoltării dimensiunii economice, în special în domenii cheie precum energie, IT şi securitate cibernetică, ştiinţă şi cercetare, menţionează sursa citată.

“Astfel, s-a agreat elaborarea şi implementarea unui plan de acţiuni de lucru pentru a întări şi aprofunda parteneriatul strategic între România şi SUA, pe aceste dimensiuni”, subliniază comunicatul.

Întâlnirea dintre Liviu Dragnea şi Hans Klemm a durat aproximativ o oră şi s-a desfăşurat în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor. A participat şi vicepremierul pentru implementarea parteneriatelor strategice Ana Birchall.

Ambasadorul Klemm nu a făcut nicio declaraţie.

 

Sursa: agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here