“Sunt tânără şi am mulţi ani înainte. Poate a patra oară va fi cu succes.” (Simona Halep)

Simona Halep a pierdut finala de la Australian Open, disputată în faţa Carolinei Wozniacki, scor 6-7, 6-3, 4-6. Este pentru a treia oară când sportiva noastră pierde în ultimul act la un turneu de Grand Slam, după Roland Garros (2014, 2017). Din păcate, Simona a pierdut şi numărul 1 mondial în favoarea adversarei de azi.

Simona Halep a fost aproape de a izbuti performanţa carierei, după ce a condus cu 4-3 în decisiv, însă a pierdut setul. Jucătoarea noastră a oferit primele declaraţii după finala pierdută, chiar pe teren.

“Nu e uşor să vorbesc acum. Vreau să o felicit pe Caroline, a jucat minunat pe toată durata turneului. Vreau să-l felicit şi pe tatăl ei, ce a făcut pentru ea a fost fantastic. A fost un turneu grozav pentru mine, am dat totul în fiecare meci. Am ajuns din nou într-o finală, dar Caroline a fost mai bună.

Sunt sigură că voi mai avea ocazii de a câştiga, sunt tânără şi am mulţi ani înainte. E păcat că nu am făcut marele pas a treia oară, poate a patra oară va fi cu noroc. A fost minunat, am avut parte de susţinere în toată lumea şi sper ca anul viitor să ne revedem în aceeaşi fază”, a declarat Simona Halep.

Preluat de pe: digisport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *