Acasă Breaking News MAE, de ziua comemorării victimelor Holocaustului: “Susţinem educarea tinerei generaţii în spiritul...

MAE, de ziua comemorării victimelor Holocaustului: “Susţinem educarea tinerei generaţii în spiritul drepturilor şi libertaţilor fundamentale ale omului.”

DISTRIBUIȚI

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a comemorării victimelor Holocaustului, în care îşi exprimă solidaritatea cu supravieţuitorii tragicelor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precizând că susţine educarea tinerei generaţii în spiritul drepturilor şi libertăţilor omului.

“Ziua Internaţională a comemorării Holocaustului este un moment de reflecţie cu privire la consecinţele tragice pe care manifestările de tip extremist le au asupra valorilor solidarităţii umane, ale democraţiei şi ale respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale”, se precizează într-un comunicat al MAE transmis sâmbătă AGERPRES.

Ministerul Afacerilor Externe arată că susţine pe deplin eforturile de educare a tinerei generaţii în spiritul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, astfel încât tinerii să înţeleagă consecinţele acţiunilor discriminatorii, antisemite şi rasiste.

“Promovarea diversităţii, a respectului faţă de celălalt, a egalităţii de şanse, reprezintă principii esenţiale pentru dezvoltarea unei societăţi democratice. Ministerul Afacerilor Externe îşi reafirmă hotărârea de a contribui, în continuare, prin instrumentele diplomaţiei, la consolidarea instrumentelor legislative şi instituţionale apte să prevină şi să sancţioneze antisemitismul, precum şi oricare alte manifestări de rasism, xenofobie, discriminare rasială şi intoleranţă”, menţionează sursa citată.

Preluat de pe: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here